Am fugit

Am inchis geamul si m-am intors. M-am lovit de intunericul din camera; era aproape palpabil.
M-am lasat in jos si am inchis ochii. Nu am mai tinut cont de faptul ca e 1 noaptea, nu am mai tinut cont ca imi e cald, sau ca tevile caloriferului imi intrau in spate. Doar am inchis ochii.
Brusc, totul a inceput sa se invarta ca un carusel. Imagini, glasuri, ganduri, sunete... toate
se miscau intr-un dans nebun. Simteam ca aveau sa imi plesneasca tamplele, era o presiune ce stiam ca trebuie eliberata cumva. Singuratate. As fii vrut sa tip.
Apoi, deodata, liniste.
Nu stiu cat timp am ramas asa...poate 5 minute, poate jumatate de ora, poate mai mult. Dar a fost placut sa fiu departe o vreme. Departe de ce ? Cred ca, in principal, de mine.
Uneori, simti nevoia sa fugi. Nu stii exact unde ai putea pleca, doar ca sa scapi de tine. Poti sa iesi afara, sa alergi pe mijlocul strazii, sau poti sa te afunzi intr-un bar....in niciuna dintre situatii nu
poti-practic- scapa de tine. Revi mereu la aceeasi imagine. Tu.
Si atunci vrei parca sa te desprinzi de propriul eu, sa iti privesti bietul trup din afara, cu raceala unui strain. Sa constientizezi viata. 
Sa constientizezi ca, pe langa sange si oase, ai un suflet. Exista; poate l-ai ascuns prea bine, dar exista...

Cand am deschis ochii, nu mai era intuneric. Toate obiectele din camera capatasera contur.
Noapte buna.