Viata... bate filmul?

Aveam o vreme in care citeam ca terminata despre lagare, despre numarul evreilor care au murit gazati sau obligati sa faca treburi infioaratoare, despre umilintele la care ei erau supusi. Cautam poze pe net cu evrei chinuiti sau morti, citeam povesti de viata ale unor oameni care chiar au trecut prin asa ceva. M-am documentat despre Mengele si experientele lui. Am fost la biblioteca, mi-am luat "Cinci ani la Auschwitz" sau ceva asa. As putea recunoaste intrarea in Birkenau dintr-o mie. Aveam discutii "filozofice" despre Holocaust, aproape ca il uram pe Hitler pentru ce-a facut si visam sa merg in Germania ca sa vizitez muzeul unde inainte era marele lagar. Mda.

Mai nou ma uit la multe filme despre Hitler. Vreau sa ii studiez amanuntit biografia, desi stiu deja destule amanunte despre viata sa... mai mult personala decat politica. Il consider in continuare un nebun, dar azi, dupa ce am vizionat Der Untergang, la indemnul marelui maestru Marimar, chiar mi s-a facut mila de saracul Hitler.
Cu o copilarie fucked up ca a lui, cu un manunchi de vise destramate, cu cateva umilinte indurate in tinerete si cu o ambitie de neclintit, a ajuns ce-a ajuns. Trebuie sa recunoasteam ca e in continuare o figura controversata si ca, oricate picanterii ai afla despre el, tot e invaluit in mister, si tot ai vrea sa afli mai multe si mai multe.
Filmul mi-a placut, e realizat frumos, cu cateva cadre cinice, reci, sinistre chiar. Isi atinge scopul zic eu, mai ales ca te face sa treci prin diferite stari: de la ura, la compasiune si apoi poate chiar la admiratie. Mi-a placut finalul filmului, mi-a placut ca regizorul a respectat foarte bine istoria. Mai pe scurt, vedeti dracu' filmu'! :D


Si pentru ca maine plec, si ma intorc la anu' va spun la multi ani, un an nou fericit si toate celelalte. Bafta!