* De fiecare data cand am o idee ce sa mai scriu pe aici, imi fac nervi ptr ca niciodata nu gasesc un titul potrivit. *
Astazi, am auzit o mica povestioara trista despre un om pe care l-am intalnit si eu mai demult. Era un om foarte solid, brunet, cu parul mai lungut si cu ochi de om bun. Lucra in constructii sau ceva de genul asta. Cand m-am mutat in acest apartament acum ~5 ani, am avut ocazia sa vorbesc cu el si mi s-a parut foarte istet. Avea datoria de a-mi varui mie camera. Desi eram relativ mica atunci, auzisem ca era foarte bun si minutios in ceea ce facea. Mai stiu despre el ca asculta muzica clasica si mergea la biserica din cand in cand.
Era genul de om despre care cumva, intuitiv, stiam ca va ajunge bine. Ca va munci si va avea un loc stabil de munca, un salariu decent, va gasi o fata frumoasa si din putinul adunat vor face o nunta mare si vor trai fericiti pana la adanci batraneti. Pentru ca era amabil, istet, placut si talentat.
Dar cum spuneam, am aflat ca nu a fost asa. Din motive pe care nu prea le cunosc, a trebuit sa plece in judetul Vaslui, la parinti. A hotarat sa ramana in saracia de acolo si sa isi faca o casa. Momentan, se chinuie acolo sa isi ridice o casuta, dar nu prea poate ptr ca satenii fura tot ce se poate, de la lemne si cherestea, pana la beton si sticle de vin. Inclusiv verii lui. Cineva l-a sfatuit sa isi gaseasca repede o sotie "sa aiba un suflet in batatura".
Acum nu mai stau sa detaliez situatie lui. Cert e ca ascultam povestea si ma gandeam la ea ca la ceva indepart, ce numai altora li se poate intampla. Il compatimeam sincer, dar undeva in mintea mea ma gandeam usurata ca eu nu voi trece prin asa ceva, pentru ca e imposibil.
Apoi m-am gandit mai bine si am realizat ca probabil si el visa la altceva. Si el poate ca si-a dorit ceva mult mai bun pentru el si ca nu isi dorea sa isi ia o nevasta doar "ca sa aiba un suflet in batatura"; ma gandesc ca visase si el la lucruri mai bune, dar viata a fost nedreapta. Pentru ca asa e viata.
Poate dupa ce voi termina facultatea, ma voi intoarce si eu in Mangalia si voi vinde coliere de scoici vara pe plaja. Voi sta cu ai mei si voi fuma la coltul blocului, pe ascuns. Voi petrece mult timp pe internet si nu voi avea viata sociala. Imi voi rata viata, cu toate cartile citite, cu toate visele si toata facultatea mea.
Pentru ca asa e viata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
O seara minunata!
Daca ai fi participat la cursul de jurnalism ai fi avut o alternativa pentru viitorul tau. Asa, singura ta sansa de afirmare si reusita ramane profesia de "tarabagiu scoicar".
Nu te gandi la ce e mai rau , viitorul iti poate rezerva orice.. , asa ca gandeste la ce poate fi mai bun , respectivu a avut nesansa poate .. asta nu inseamna k toti avem.
Viata-i cel mai important lucru. Nu sufletul din batatura, nu casa, si nici banii. Sunt povesti si mai naspa, insa nu intru-n detalii. Vietile lor sunt vietile lor. In momentul in care te gandesti prea mult la altii, te gandesti prea putin la tine. Viitorul oricum inseamna alternative si orice ai alege, e alegerea ta si trebuie sa fii mandra de ea:D
Pax.
Ce e rău în a vinde coliere de scoici pe plajă? toata ziua la mare :) nice. :P
A avut neşansă? De ce?
Mie mi se pare mult mai sumbră perspectiva asta a vieţii pe care a scris-o mai jos.
"Ca va munci si va avea un loc stabil de munca, un salariu decent, va gasi o fata frumoasa si din putinul adunat vor face o nunta mare si vor trai fericiti pana la adanci batraneti."
Trimiteți un comentariu