Intamplare comica, dar penibila asta seara. La cateva scari distanta de blocul meu, undeva pe o straduta nu foarte luminata, ma gaseam eu fumand. Ultima tigara din aceasta seara, inainte sa intru in casa. O savuram ca si cum ar fi fost ultima tigara din viata, nu ultima pe seara asta. Buuun, toate bune si frumoase.
In spiritul meu specific zic "Cum ar fi sa vina mama de la munca pe aici?". Dar mai iau un fum si ma gandesc ca nu am eu atata ghinion sa se intample asta.
Nu trece un minut, hop mama! Moment in care Univerul se opreste in loc si se concentreaza pe privirea mamei. Ramanem perplex amandoua, pentru ca una e sa stii ca fiica-ta mai fumeaza din cand in cand si alta e sa o vezi cu tigara in mana.
Mama zice ceva, dar eu nu o aud. Incepe sa rada. Rad si eu. Reusesc sa zic stupid "Ce faci mamiiiii?". Mama continua sa rada. Destul de mult pentru situatia in care ne aflam. Imi zice sa arunc aia din mana si eu senina o asez pe piatra din spatele meu. Mama rade si mai tare, mandra ca m-a facut sa "stric" o tigara. Imi zice ca vorbim acasa, si ca ar fi bine sa nu mai aprind alta.
"Nici nu e nevoie sa aprind alta", ma gandesc eu si din fericire ramane doar la stadiul de gand.
Mama pleaca, eu termin ghidusia si ma duc si eu in casa.
Desi ma asteptam la un mic scandal, nu mi-a zis decat ca nu e frumos sa stau "ca golanii" la scari din dosul blocului si sa fumez. "Pai si ce ai vrea, sa fumez cu tine in casa?" ma gandesc eu si din fericire ramane si asta la stadiul de gand.
Mi-a zis mama mai de mult ca trebuia sa ma nasc baiat, dar nu am crezut-o.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Mi-am adus aminte de o melodie care imi placea foarte mult, dar pe care nu o mai ascultasem de ceva timp. Melodia o gasiti aici: http://www.trilulilu.ro/LittleBro/66f9b233fa74f1
Plecati amandoi in supradoza de vise
la mine sunt note, la tine plante interzise...
Zburam cat mai sus, ne tinem de mana
zambim amandoi spre o lume nebuna
Dar sunt satul sa caut calea cea buna
da sunt satul sa caut cea buna...!
Toti cauta raspunsul ca sa-si puna intrebari
Eu vreau sa plantez canabis pe nori
Si in zori sa impart o bere cu tine... tananana :D
miercuri, februarie 25, 2009
sâmbătă, februarie 21, 2009
Untitled
* De fiecare data cand am o idee ce sa mai scriu pe aici, imi fac nervi ptr ca niciodata nu gasesc un titul potrivit. *
Astazi, am auzit o mica povestioara trista despre un om pe care l-am intalnit si eu mai demult. Era un om foarte solid, brunet, cu parul mai lungut si cu ochi de om bun. Lucra in constructii sau ceva de genul asta. Cand m-am mutat in acest apartament acum ~5 ani, am avut ocazia sa vorbesc cu el si mi s-a parut foarte istet. Avea datoria de a-mi varui mie camera. Desi eram relativ mica atunci, auzisem ca era foarte bun si minutios in ceea ce facea. Mai stiu despre el ca asculta muzica clasica si mergea la biserica din cand in cand.
Era genul de om despre care cumva, intuitiv, stiam ca va ajunge bine. Ca va munci si va avea un loc stabil de munca, un salariu decent, va gasi o fata frumoasa si din putinul adunat vor face o nunta mare si vor trai fericiti pana la adanci batraneti. Pentru ca era amabil, istet, placut si talentat.
Dar cum spuneam, am aflat ca nu a fost asa. Din motive pe care nu prea le cunosc, a trebuit sa plece in judetul Vaslui, la parinti. A hotarat sa ramana in saracia de acolo si sa isi faca o casa. Momentan, se chinuie acolo sa isi ridice o casuta, dar nu prea poate ptr ca satenii fura tot ce se poate, de la lemne si cherestea, pana la beton si sticle de vin. Inclusiv verii lui. Cineva l-a sfatuit sa isi gaseasca repede o sotie "sa aiba un suflet in batatura".
Acum nu mai stau sa detaliez situatie lui. Cert e ca ascultam povestea si ma gandeam la ea ca la ceva indepart, ce numai altora li se poate intampla. Il compatimeam sincer, dar undeva in mintea mea ma gandeam usurata ca eu nu voi trece prin asa ceva, pentru ca e imposibil.
Apoi m-am gandit mai bine si am realizat ca probabil si el visa la altceva. Si el poate ca si-a dorit ceva mult mai bun pentru el si ca nu isi dorea sa isi ia o nevasta doar "ca sa aiba un suflet in batatura"; ma gandesc ca visase si el la lucruri mai bune, dar viata a fost nedreapta. Pentru ca asa e viata.
Poate dupa ce voi termina facultatea, ma voi intoarce si eu in Mangalia si voi vinde coliere de scoici vara pe plaja. Voi sta cu ai mei si voi fuma la coltul blocului, pe ascuns. Voi petrece mult timp pe internet si nu voi avea viata sociala. Imi voi rata viata, cu toate cartile citite, cu toate visele si toata facultatea mea.
Pentru ca asa e viata.
Astazi, am auzit o mica povestioara trista despre un om pe care l-am intalnit si eu mai demult. Era un om foarte solid, brunet, cu parul mai lungut si cu ochi de om bun. Lucra in constructii sau ceva de genul asta. Cand m-am mutat in acest apartament acum ~5 ani, am avut ocazia sa vorbesc cu el si mi s-a parut foarte istet. Avea datoria de a-mi varui mie camera. Desi eram relativ mica atunci, auzisem ca era foarte bun si minutios in ceea ce facea. Mai stiu despre el ca asculta muzica clasica si mergea la biserica din cand in cand.
Era genul de om despre care cumva, intuitiv, stiam ca va ajunge bine. Ca va munci si va avea un loc stabil de munca, un salariu decent, va gasi o fata frumoasa si din putinul adunat vor face o nunta mare si vor trai fericiti pana la adanci batraneti. Pentru ca era amabil, istet, placut si talentat.
Dar cum spuneam, am aflat ca nu a fost asa. Din motive pe care nu prea le cunosc, a trebuit sa plece in judetul Vaslui, la parinti. A hotarat sa ramana in saracia de acolo si sa isi faca o casa. Momentan, se chinuie acolo sa isi ridice o casuta, dar nu prea poate ptr ca satenii fura tot ce se poate, de la lemne si cherestea, pana la beton si sticle de vin. Inclusiv verii lui. Cineva l-a sfatuit sa isi gaseasca repede o sotie "sa aiba un suflet in batatura".
Acum nu mai stau sa detaliez situatie lui. Cert e ca ascultam povestea si ma gandeam la ea ca la ceva indepart, ce numai altora li se poate intampla. Il compatimeam sincer, dar undeva in mintea mea ma gandeam usurata ca eu nu voi trece prin asa ceva, pentru ca e imposibil.
Apoi m-am gandit mai bine si am realizat ca probabil si el visa la altceva. Si el poate ca si-a dorit ceva mult mai bun pentru el si ca nu isi dorea sa isi ia o nevasta doar "ca sa aiba un suflet in batatura"; ma gandesc ca visase si el la lucruri mai bune, dar viata a fost nedreapta. Pentru ca asa e viata.
Poate dupa ce voi termina facultatea, ma voi intoarce si eu in Mangalia si voi vinde coliere de scoici vara pe plaja. Voi sta cu ai mei si voi fuma la coltul blocului, pe ascuns. Voi petrece mult timp pe internet si nu voi avea viata sociala. Imi voi rata viata, cu toate cartile citite, cu toate visele si toata facultatea mea.
Pentru ca asa e viata.
joi, februarie 19, 2009
down in a holeeeee
Ma gandeam adesea ca as avea nevoie de ceva care sa ma scoata din rutina scoala-acasa-afara-acasa. Acel ceva a aparut sub forma unui curs de jurnalism pentru elevii de liceu. Am fost anuntata acum 2-3 zile de existenta lui [a cursului]; pentru a intra trebuia sa imi aleg 2 teme si sa scriu de ce si cum le-as aborda [cca 250 cuv]. Am pierdut 1h din viata sa scriu unul dintre "articole" si alta jumatate de ora inserand diacritice, insa azi am constatat ca nu era chiar la subiect. De asemenea, pentru cea de-a doua tema nu aveam o idee prea originala si, colac peste pupaza, trebuia si un CV. Cum mi-am dat seama ca nu stiu sa fac un CV decent, si chiar daca as stii- teoretic- practic- nu as avea ce sa scriu in el, mi-am bagat picioarele in cursul vietii si nu mai scriu si nu mai trimit nimic.
Acum ma simt putin frustrata din cauza incapacitatii mele de a termina un lucru bun la timpul lui. Mi-am dat seama ca probabil, niciodata nu voi ajunge ceea ce vreau, din cauza delasarii mele. Mi-am dat seama ca oricat m-as chinui, exista oameni mai buni. Mi-am dat seama ca nu as putea sa scriu in CV-ul meu despre cum m-am imbatat dintr-o sticla de vin si am cantat o ora, si nici despre ce muzica ascult si nici ce parere am eu despre literatura romana. Asa ca, in loc sa ma motiveze acest mini-esec, ma face sa ma bag cu capul sub patura si sa nu mai ies de acolo. Damn *frustrated*
Ca sa nu zic ca am muncit degeaba, am sa va las mai jos cacatul de articol [cum ar zice Mady]. Daca aveti timp/chef cititi-l si spuneti-mi ca oricum nu as fi intrat nicaieri cu mizeria asta [Ok, era metaforic, nu imi spuneti ca ma enervez!].
Vama Veche... încotro?
Pentru început, voi spune cǎ nu este doar un caz local despre care îmi doresc sǎ scriu din spirit civic, însǎ nu este nici o problemǎ personalǎ. Vama în sine este un fenomen, iar ultimele ştiri despre acest colț de rai nu par aşa de îmbucuratoare.
Mi-ar plǎcea sǎ tratez aceastǎ temǎ fǎrǎ a fi subiectivǎ, mai ales cǎ sunt convinsǎ cǎ, raspândiți în aceastǎ țarǎ, mai sunt mulți ca mine, care tânjesc dupa zilele de glorie ale Vǎmii.
Inițial, Vama Veche era un sǎtuc liniştit de la malul mǎrii, unde oamenii care nu erau conduşi de spiritul gregar, veneau pentru a se relaxa şi a scǎpa de stresul cotidian. Unii spuneau cǎ eşti nonconformist dacǎ mergi în Vamǎ. Dar cine a spus vreodatǎ cǎ nonconformismul este ceva ostil progresului...?
Cu timpul însǎ, liniştea care domnea în acest ținut cu mult praf şi muzicǎ bunǎ, a fost înlocuitǎ de comercianții avizi dupa câştig. Aşadar, multe magazine şi terase au început sa rǎsarǎ, practic, din piatrǎ seacǎ, demitizând frumusețea salbaticǎ a Vǎmii.
La prima mea escapadǎ în Vamǎ, nu am sesizat aceste lucruri, poate şi pentu cǎ aveam numai 14 ani. În schimb, am întalnit oameni diferiți, care au curajul sa iasǎ din tipare, oameni originali, distractivi, cu poftǎ de viațǎ... oameni liberi. În societatea contemporanǎ, libertatea este un termen utopic. În opinia mea, nu mai suntem liberi,ci suntem toti dependenți de lucrurile înconjurǎtoare. Însǎ în Vamǎ, toate acestea se dizolvǎ efectiv în spațiu, cǎci în aerul imbâcsit de praf pluteşte doar voia bunǎ şi destinderea totalǎ.
Problemele pe care vreau sǎ le ridic abordând aceastǎ temǎ sunt însǎ de altǎ naturǎ. Autoritațile locale nu sunt interesate de frumusețea Vǎmii, ci de venitul încasat la fiecare final de varǎ. Treptat, vor transforma Vama Veche în Mamaia. Apar din ce în ce mai multe strǎzi, ba mai mult, recent au fost dǎrâmate terasele de pe plajǎ şi înlocuite cu o pistǎ pentru biciclişti. Nu mǎ opun inovației, în general, dar cred cǎ, în Romania, banii alocați acestor construcții din Vamǎ, se puteau folosi în alte scopuri, mult mai utile.
Când am încercat sǎ dezbat acest subiect mi s-a spus cǎ “Asta înseamnǎ progres”. Societatea actualǎ înțelege progresul ca pe o dezumanizare totalǎ, o luptǎ acerbǎ pentru bani si putere. Vama Veche era singurul loc care rǎmǎsese necontaminat de ipocrizia şi mercantilismul “oamenilor mari”.
În concluzie, îl voi parafraza pe Zaharia Stancu şi voi spune cǎ Vama Veche existǎ... şi nu existǎ. Ea existǎ de fapt, doar pentru cei care au avut ocazia sǎ guste senzația de irealitate pe care aceasta o oferǎ. Nimeni, niciun politician sau comerciant cu interese financiare nu poate ințelege importanța pǎstrarii spiritului de Vamǎ.
PS1: A se remarca cuvintele de mare clasa :))
PS2: Mama l-a citit si parea incantata [probabil si ptr ca in general crede ca nu prea ma duce mintea]. A zis ca daca l-ar fi citit intr-un ziar, s-ar fi convins cat de cat ca in Vama nu poate fi asa rau. Ce pot sa zic, mom loves me. Ea e fanul meu nambar uan, e singura persoana care daca m-as apuca de cantat, mi-ar cumpara albumul, daca m-as face scriitoare, mi-ar cumpara cartile, daca m-as face actrita, mi-ar viziona filmele etc, ati prins ideea :P
Acum ma simt putin frustrata din cauza incapacitatii mele de a termina un lucru bun la timpul lui. Mi-am dat seama ca probabil, niciodata nu voi ajunge ceea ce vreau, din cauza delasarii mele. Mi-am dat seama ca oricat m-as chinui, exista oameni mai buni. Mi-am dat seama ca nu as putea sa scriu in CV-ul meu despre cum m-am imbatat dintr-o sticla de vin si am cantat o ora, si nici despre ce muzica ascult si nici ce parere am eu despre literatura romana. Asa ca, in loc sa ma motiveze acest mini-esec, ma face sa ma bag cu capul sub patura si sa nu mai ies de acolo. Damn *frustrated*
Ca sa nu zic ca am muncit degeaba, am sa va las mai jos cacatul de articol [cum ar zice Mady]. Daca aveti timp/chef cititi-l si spuneti-mi ca oricum nu as fi intrat nicaieri cu mizeria asta [Ok, era metaforic, nu imi spuneti ca ma enervez!].
Vama Veche... încotro?
Pentru început, voi spune cǎ nu este doar un caz local despre care îmi doresc sǎ scriu din spirit civic, însǎ nu este nici o problemǎ personalǎ. Vama în sine este un fenomen, iar ultimele ştiri despre acest colț de rai nu par aşa de îmbucuratoare.
Mi-ar plǎcea sǎ tratez aceastǎ temǎ fǎrǎ a fi subiectivǎ, mai ales cǎ sunt convinsǎ cǎ, raspândiți în aceastǎ țarǎ, mai sunt mulți ca mine, care tânjesc dupa zilele de glorie ale Vǎmii.
Inițial, Vama Veche era un sǎtuc liniştit de la malul mǎrii, unde oamenii care nu erau conduşi de spiritul gregar, veneau pentru a se relaxa şi a scǎpa de stresul cotidian. Unii spuneau cǎ eşti nonconformist dacǎ mergi în Vamǎ. Dar cine a spus vreodatǎ cǎ nonconformismul este ceva ostil progresului...?
Cu timpul însǎ, liniştea care domnea în acest ținut cu mult praf şi muzicǎ bunǎ, a fost înlocuitǎ de comercianții avizi dupa câştig. Aşadar, multe magazine şi terase au început sa rǎsarǎ, practic, din piatrǎ seacǎ, demitizând frumusețea salbaticǎ a Vǎmii.
La prima mea escapadǎ în Vamǎ, nu am sesizat aceste lucruri, poate şi pentu cǎ aveam numai 14 ani. În schimb, am întalnit oameni diferiți, care au curajul sa iasǎ din tipare, oameni originali, distractivi, cu poftǎ de viațǎ... oameni liberi. În societatea contemporanǎ, libertatea este un termen utopic. În opinia mea, nu mai suntem liberi,ci suntem toti dependenți de lucrurile înconjurǎtoare. Însǎ în Vamǎ, toate acestea se dizolvǎ efectiv în spațiu, cǎci în aerul imbâcsit de praf pluteşte doar voia bunǎ şi destinderea totalǎ.
Problemele pe care vreau sǎ le ridic abordând aceastǎ temǎ sunt însǎ de altǎ naturǎ. Autoritațile locale nu sunt interesate de frumusețea Vǎmii, ci de venitul încasat la fiecare final de varǎ. Treptat, vor transforma Vama Veche în Mamaia. Apar din ce în ce mai multe strǎzi, ba mai mult, recent au fost dǎrâmate terasele de pe plajǎ şi înlocuite cu o pistǎ pentru biciclişti. Nu mǎ opun inovației, în general, dar cred cǎ, în Romania, banii alocați acestor construcții din Vamǎ, se puteau folosi în alte scopuri, mult mai utile.
Când am încercat sǎ dezbat acest subiect mi s-a spus cǎ “Asta înseamnǎ progres”. Societatea actualǎ înțelege progresul ca pe o dezumanizare totalǎ, o luptǎ acerbǎ pentru bani si putere. Vama Veche era singurul loc care rǎmǎsese necontaminat de ipocrizia şi mercantilismul “oamenilor mari”.
În concluzie, îl voi parafraza pe Zaharia Stancu şi voi spune cǎ Vama Veche existǎ... şi nu existǎ. Ea existǎ de fapt, doar pentru cei care au avut ocazia sǎ guste senzația de irealitate pe care aceasta o oferǎ. Nimeni, niciun politician sau comerciant cu interese financiare nu poate ințelege importanța pǎstrarii spiritului de Vamǎ.
PS1: A se remarca cuvintele de mare clasa :))
PS2: Mama l-a citit si parea incantata [probabil si ptr ca in general crede ca nu prea ma duce mintea]. A zis ca daca l-ar fi citit intr-un ziar, s-ar fi convins cat de cat ca in Vama nu poate fi asa rau. Ce pot sa zic, mom loves me. Ea e fanul meu nambar uan, e singura persoana care daca m-as apuca de cantat, mi-ar cumpara albumul, daca m-as face scriitoare, mi-ar cumpara cartile, daca m-as face actrita, mi-ar viziona filmele etc, ati prins ideea :P
vineri, februarie 13, 2009
Oameni fara caracter...
Eu zic ca sunt un om bun in general, acuma ca exista si exceptii, cu siguranta ca nu sunt din vina mea...ci din vina celor din jur.
Cum sunt intr-un liceu de mare clasa si stil [not], mi-e dat sa aud in fiecare zi cate un zvon, o barfa, o smecherie. De la un timp tot aud despre mine. Bun, asta nu ar fi o problema, pentru ca in general ma doare in 14 de chestii de genu’.
Dar toate au o limita. Nu m-ar deranja sa se auda lucruri adevarate, insa frustrati sunt la tot pasul, si ce fac frustratii? Exact, isi varsa nervii si dejectiile mentala in borsul altora cum s-ar zice. Adica sincer acuma... daca natura nu te-a inzestrat cu ceva ce are tipul asta... sau macar ceva ce are tipul asta, nu e cazul sa te simti nici lezat, nici complexat si nici inferior. [Ai prins-o p'asta? ;)].Sunt sigura ca vei gasi pe cineva care sa te aprecieze si pentru calitatile pe care pretinzi ca le ai.
Mai ales ca tu ai capacitatea de a vedea dincolo de aspectul fizic...[ Cunoscatorii stiu la ce ma refer :)))) ; sau cum ar fi sa te saruti cu muma padurii din lipsa de altceva? Hmm, nevermind ] .
Cand m-am hotarat sa scriu asta, aveam mult mai multe in cap si mult mai multe teme de facut misto, insa cred ca e suficient pentru azi. E soare afara ..e frumos..si pana la urma ajung tot la vorba mea... nu te pune cu mintea prostului ca e odihnita.
Asta cred ca e un fel de “number one”. Urmatorul va fi si mai direct. ;)
Cum sunt intr-un liceu de mare clasa si stil [not], mi-e dat sa aud in fiecare zi cate un zvon, o barfa, o smecherie. De la un timp tot aud despre mine. Bun, asta nu ar fi o problema, pentru ca in general ma doare in 14 de chestii de genu’.
Dar toate au o limita. Nu m-ar deranja sa se auda lucruri adevarate, insa frustrati sunt la tot pasul, si ce fac frustratii? Exact, isi varsa nervii si dejectiile mentala in borsul altora cum s-ar zice. Adica sincer acuma... daca natura nu te-a inzestrat cu ceva ce are tipul asta... sau macar ceva ce are tipul asta, nu e cazul sa te simti nici lezat, nici complexat si nici inferior. [Ai prins-o p'asta? ;)].Sunt sigura ca vei gasi pe cineva care sa te aprecieze si pentru calitatile pe care pretinzi ca le ai.
Mai ales ca tu ai capacitatea de a vedea dincolo de aspectul fizic...[ Cunoscatorii stiu la ce ma refer :)))) ; sau cum ar fi sa te saruti cu muma padurii din lipsa de altceva? Hmm, nevermind ] .
Cand m-am hotarat sa scriu asta, aveam mult mai multe in cap si mult mai multe teme de facut misto, insa cred ca e suficient pentru azi. E soare afara ..e frumos..si pana la urma ajung tot la vorba mea... nu te pune cu mintea prostului ca e odihnita.
Asta cred ca e un fel de “number one”. Urmatorul va fi si mai direct. ;)
marți, februarie 10, 2009
E noapte si e tarziu...of..of...
Am citit undeva simpla intrebare “Exista Dumnezeu? Da sau nu?”. M-am uitat lung dar nu am stiut ce sa raspund. Pentru ca..
Pentru ca, la un moment dat al vietii mele am incercat sa analizez situatia bazandu-ma pe bruma de cunostiinte pe care o aveam despre diferite religii si perceptii religioase. [including rastafarian :D]. Niciodata nu am inteles, cu adevarat, ce legatura are Dumnezeu cu religia, cu traditia and so on. Dumnezeu este ceva pur...sau ceva pur spiritual. Religia..ehe..tine de “comercial”.
In fine, pe scurt ideea e ca indiferent ca vorbim de musulmani, buddhisti, ortodocsi, protestanti sau mai stiu eu ce, exista UN SINGUR Dumnezeu. Atunci nu vad de ce atatea nominatiuni si traditii fara rost?
Aaa...ok, intra in scena istoria si toate conflictele de interese care au avut loc de-a lungul timpului: chestii care au tinut intotdeauna de politica si contextul social sau chiar economic in care lumea evolua. Ma rog, chestii irelevante in opinia mea. Doar nume, nume aiurea fara rost, care nu pot, nu au cum sa surprinda toata esenta lui Dumnezeu, in adevaratul sens al cuvantului.
Si gandind eu asa, poate putin prea idealist intr-adevar, am ajuns la o intrebare pe care nu mi-am mai pus-o pana acum, dar care mi se pare “fair enough” : Dumnezeu ne-a creat pe noi? Sau noi pe Dumnezeu?. Nu e cumva Dumnezeu o portita de scapare atunci cand nu gasim raspunsuri palpabile in aceasta lume in care ne miscam? Cand ai o problema, intrebi mama, bunica, tusica, pisica, purcelu’...si abia in final te gandesti sa te rogi. Asa cum zicea Octavian Paler “Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.” Ce este Dumnezeu? O mentalitate? O parte a mintii umane? Dumnezeu este insusi auto-sugestia? Exista asadar, Dumnezeu..?
Nu filozofez, nici pe departe. Daca cineva m-ar intreba “Crezi in Dumnezeu?” as raspunde simplu “Da”. Daca m-ar intreba “Exista Dumnezeu?” nu as stii ce sa raspund.
PS : Nu am fumat nimic, nu am tras pe nas, in vena m-am lasat de mult de bagat. :-D
PPS : Nici macar nu am o stare spirituala, nu stiu ce mi-a venit.
Pentru ca, la un moment dat al vietii mele am incercat sa analizez situatia bazandu-ma pe bruma de cunostiinte pe care o aveam despre diferite religii si perceptii religioase. [including rastafarian :D]. Niciodata nu am inteles, cu adevarat, ce legatura are Dumnezeu cu religia, cu traditia and so on. Dumnezeu este ceva pur...sau ceva pur spiritual. Religia..ehe..tine de “comercial”.
In fine, pe scurt ideea e ca indiferent ca vorbim de musulmani, buddhisti, ortodocsi, protestanti sau mai stiu eu ce, exista UN SINGUR Dumnezeu. Atunci nu vad de ce atatea nominatiuni si traditii fara rost?
Aaa...ok, intra in scena istoria si toate conflictele de interese care au avut loc de-a lungul timpului: chestii care au tinut intotdeauna de politica si contextul social sau chiar economic in care lumea evolua. Ma rog, chestii irelevante in opinia mea. Doar nume, nume aiurea fara rost, care nu pot, nu au cum sa surprinda toata esenta lui Dumnezeu, in adevaratul sens al cuvantului.
Si gandind eu asa, poate putin prea idealist intr-adevar, am ajuns la o intrebare pe care nu mi-am mai pus-o pana acum, dar care mi se pare “fair enough” : Dumnezeu ne-a creat pe noi? Sau noi pe Dumnezeu?. Nu e cumva Dumnezeu o portita de scapare atunci cand nu gasim raspunsuri palpabile in aceasta lume in care ne miscam? Cand ai o problema, intrebi mama, bunica, tusica, pisica, purcelu’...si abia in final te gandesti sa te rogi. Asa cum zicea Octavian Paler “Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.” Ce este Dumnezeu? O mentalitate? O parte a mintii umane? Dumnezeu este insusi auto-sugestia? Exista asadar, Dumnezeu..?
Nu filozofez, nici pe departe. Daca cineva m-ar intreba “Crezi in Dumnezeu?” as raspunde simplu “Da”. Daca m-ar intreba “Exista Dumnezeu?” nu as stii ce sa raspund.
PS : Nu am fumat nimic, nu am tras pe nas, in vena m-am lasat de mult de bagat. :-D
PPS : Nici macar nu am o stare spirituala, nu stiu ce mi-a venit.
sâmbătă, februarie 07, 2009
Placebo
Nu prea mai am chef sa scriu pe aici, parca mi-am pierdut si ultimele pareri pe care le mai aveam despre Fernando sau alti penibili de la TV. La Badea nu m-am mai uitat de mult pentru ca mi s-a parut odata ca discuta prea multa politica si ma plictisea.
De citit, stagnez de o luna la o carte de Emile Zola, care nu prea imi place, dar PE CARE continui sa o citesc. La capitolul filme, stau iarasi foarte prost, desi azi am rupt blestemul, pentru ca am vizionat mult prea vestitul Twilight. Desi e SF, mi-a placut cum e realizat...mi-au placut cateva replici si fuck it, mi-a placut de Robert Pattinson, alb ca varul cu buze rosii si...manca-i-as eu ochii lui de vampiroi :X :X. Anyway...
Lately, am dezvoltat o obsesie pentru muzica celor de la Placebo...si pentru ca tot am deschis tabu' asta cu blogul meu, am sa va las si doua melodii bestiale:
Placebo - Black-Eyed
Asculta mai multe audio Muzica »
Placebo - Blind
Asculta mai multe audio Muzica »
*Va rog eu frumos, daca nu merg melodiile, lasati-mi comentarii si spuneti-mi si mie. Netul meu e infect. Multumesc anticipat.
De citit, stagnez de o luna la o carte de Emile Zola, care nu prea imi place, dar PE CARE continui sa o citesc. La capitolul filme, stau iarasi foarte prost, desi azi am rupt blestemul, pentru ca am vizionat mult prea vestitul Twilight. Desi e SF, mi-a placut cum e realizat...mi-au placut cateva replici si fuck it, mi-a placut de Robert Pattinson, alb ca varul cu buze rosii si...manca-i-as eu ochii lui de vampiroi :X :X. Anyway...
Lately, am dezvoltat o obsesie pentru muzica celor de la Placebo...si pentru ca tot am deschis tabu' asta cu blogul meu, am sa va las si doua melodii bestiale:
Placebo - Black-Eyed
Asculta mai multe audio Muzica »
Placebo - Blind
Asculta mai multe audio Muzica »
*Va rog eu frumos, daca nu merg melodiile, lasati-mi comentarii si spuneti-mi si mie. Netul meu e infect. Multumesc anticipat.
duminică, februarie 01, 2009
Heeey
Nu am mai scris de mult nimic ca nu am simtit nevoia. :)
Now I just dropped by to say hello si ca sa va las o melodie care am primit-o ca dedicatie si pe care efectiv o ador . :)
Now I just dropped by to say hello si ca sa va las o melodie care am primit-o ca dedicatie si pe care efectiv o ador . :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
